Carusel

La Centrul Gore, Ioan are grijă de oamenii fără adăpost în cel mai greu moment – boala

“Vă propun să începem cu un moment de reculegere pentru cei care nu mai sunt printre noi”, spune Ioan în deschiderea ședinței de terapie de grup pe care o ține în fiecare joi. În sală se face liniște. Oamenii, majoritatea îmbrăcați în pijamale de spital, închid ochii. Câtorva dintre ei le dau lacrimile. După încheierea momentului, Ioan spune: “Să găsim o ancoră ca să avem grijă să nu ajungem acolo”. Supraviețuirea e dificilă pentru oamenii fără adăpost, mai ales pentru cei care se confruntă cu boli. 

Totul se întâmplă într-o anexă a Spitalului Victor Babeș. Aici se află Centrul Gore, al Asociației Carusel, care îi ajută pe caei mai vulnerabili să aibă acces la servicii medicale și le oferă tot suportul necesar atunci când sunt în spital. Inclusiv psihologic. Este vorba de oamenii pe care echipa Carusel îi găsește pe stradă și care au nevoie de îngrijire medicală. Sunt îndrumați să vină la Centrul Gore, unde Ioan Petre și echipa lui se asigură că primesc cea mai bună îngrijire posibilă. 

Nu e simplu. Mulți dintre oamenii fără adăpost nu au buletin, ca să nu mai vorbim de asigurare medicală. Ioan le face buletine provizorii, apoi plătește asigurarea medicală și îi asistă în spital cu tot ce e nevoie. Un fel de “aparținător”.

Mulți dintre ei nu au fost niciodată în spital. Nu știu cum să vorbească cu medicii, de ce au nevoie, nu știu să se descurce acolo. Ioan îi îndrumă, le duce cele necesare, de la șosete, mâncare, la medicamente dacă e nevoie. “Cu tot m-a ajutat’, spune un băiat de nici 30 de ani. “Și haine mi-a adus’, completează el. Un altul vorbește cu la fel de mult drag de echipa Carusel: “Fac tot posibilul să te ajute, să te scoată din mizeria străzii”.

În fiecare joi, Ioan ține o ședință de terapie de grup cu cei internați. Vin și oameni, cum ar fi Ionel, care nu mai sunt în spital, dar pe care îi ajută enorm suportul psihologic. Baza terapiei este stilul de viață sănătos, iar aderența la tratament e esențială. Grupul de suport presupune ca oamenii să iasă un pic din salon, să vină la biroul Carusel. E important pentru ei. 

Echipa Carusel a fost învățată de către un psihoterapeut. Uneori, au și invitați la grup. Recent a venit un bărbat care este community organizer la Vocal New York și care le-a vorbit despre cât de important este să ai o voce, să o găsești și să-ți transmiți mesajul.

Întâlnirile Carusel sunt utile și pentru perioada internării. “Altfel se comportă în relația cu personalul medical un pacient care mai împărtășește niște lucruri grupului”, explică Ioan. Se stabilește o rutină. 

Ioan este un exemplu de empatie. Este cald, ferm și înțelege în profunzime resorturile care i-au adus pe oameni în starea de vulnerabilitate în care se află. Nu judecă, ci încearcă să ajute. Îi încurajează, îi validează, găsesc în el un prieten și un suport solid, mai ales în situație de boală. În același timp, este volubil, prietenos. Inspiră încredere. 

La terapia de grup, Nicolas plânge. Ioan îi roagă să facă o proiecție pe trei luni. Unde ar vrea să fie? Ce să facă? Un tip care fusese foarte vesel până atunci începe să plângă și spune că tot ce ar vrea ar fi să își țină fetița în brațe și să se joace cu ea. Altcineva vrea să își întemeieze o familie. “În trei luni, aș vrea să am unde să stau.”, spune un altul. Ioan le mulțumește după fiecare mărturisire.

Andrei de două săptămâni stă la mânăstire. Făcea hip hop, compunea muzică, stătea mult cu băieții din cartier. Mama a murit, tatăl nu vrea să mai audă de el. Știe că a făcut alegeri greșite de-a lungul vieții și vrea să se schimbe. “Ce se întâmplă aici mă ține departe de viața de jos”, spune el. Petru are patru copii. Avea și casă, o garsonieră, dar le-a lăsat-o soției și copiilor. O perioadă a dormit în canale. “Mă trezeam cu zăpada pe mine. Era frig. Zăpada mare.”

Au un parteneriat cu spitalul, care se reînnoiește periodic, astfel încât ei își pot continua activitatea acolo. Spitalul e foarte deschis la nevoile Carusel și ale oamenilor pe care îi ajută, așa că au beneficiat de tot sprijinul. Numele centrului, Gore, vine de la un beneficiar al Carusel care a murit în 2017, care făcea și voluntariat la ei. 

Pereții biroului sunt pline de fotografiile oamenilor și de mesaje. Ioan știe povestea fiecăruia dintre ei. “Dacă oamenii simt că sunt ascultați, că ne pasă, putem construi în continuare cu ei. Îi putem ajuta”, spune el. 

Un concept la care Ioan ține foarte mult e “schimbarea narațiunii”. Încearcă să schimbe modul în care vorbim despre anumite lucruri. De pildă, despre oamenii fără adăpost unii spun că sunt murdari, că nu vor să muncească. Dar ce ar fi să ne uităm mai în profunzime, să îi ascultăm și să le spunem poveștile altfel? Să vedem ce îi doare, cum au ajuns acolo și să le întindem o mână de ajutor? Să înlocuim judecata cu empatia? 

Vorbim cu Ioan despre așteptări. Vedem, nu de puține ori, oameni care încearcă să ajute și care sunt frustrați că beneficiarii nu răspund “pe măsură”. Zic că nu merită. “Totul pleacă de la ce așteptări ne facem. Dacă așteptarea mea e să se reabiliteze toți, intru în burn out. Noi am trecut de perioada în care ne doream ca omul să revină la o normalitate așa cum o înțelegem noi, nu ei. Conceptul de harm reduction, reducere a riscurilor, mă interesează mai mult. Îmi propun ca tu să nu te îmbolnăvești mai rău. Și pe ceea ce avem acum, să vedem cum putem ajuta”. 

Ioan pornește de la realitățile oamenilor, fizice și psihice, nu de la proiecțiile despre ei. “Din afară, ți se pare simplu. De fapt, și atunci când vrei să ieși din sărăcie, nu știi de unde să o apuci.”, spune el. 

Probleme sunt multe. Să luăm ca exemplu buletinul de identitate. Ioan le face poze cu telefonul și merg la evidența populației. Primesc un buletin provizoriu, valabil un an. E o bucată de hârtie roz, mică, pe care scrie “lipsă adresă domiciliu. “Te vulnerabilizează și mai tare. Ai probleme la bancă, la angajare. Ți se spune boschetar. Sunt bănci unde nu pot scana buletinele provizorii. E o formă de discriminare instituțională. Ei nu vor neapărat să te refuze, dar nu s-au gândit la asta”. Astfel, oamenilor le e greu să primească ajutoarele sociale sau pensiile de handicap pe card. Trebuie să meargă la poștă. Dar cum să mergi la poștă când ești internat în spital? Cu dosarul pentru diversele tipuri de ajutor social îi ajută tot el. 

Oamenii vulnerabili accesează greu servicii, spune Ioan. ‘Nu sunt servicii croite pentru nevoile lor”. Marea majoritate a celor care nu au asigurare medicală merg în urgență. Dar și aici, cât să stea, mai ales dacă boala lor este cronică? 

“Orice om care stă pe stradă de mai mult timp are o problemă de sănătate mintală instalată”, spune Ioan. Cum ar putea fi altfel? 

Ioan îi înțelege foarte bine și pe cei care cad pradă adicțiilor. “Starea de sărăcie precară poate să te ducă să vrei o altă realitate”, spune el. Unii dintre beneficiarii Centrului Gore vin din zona de adicții care au dus la boli infecțioase, precum HIV-ul. 

Ioan l-a cunoscut pe Marian Ursan, fondatorul Carusel, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Făcuse studiile în afară, în Danemarca, unde văzuse uimit cât de relaxați sunt profesorii, deloc scorțoși, vorbind natural și niciodată superior cu studenții. Înapoi în România, la primul curs, stăteau studenții în sală, spunând glume, așteptând să vină profesorul. La un moment dat, unul dintre ei se ridică și merge la catedră. “Să începem”. Ceilalți îl priveau cu amuzament: “lasă, măi, glumele”. Nu glumea. Era Marian Ursan, un profesor care pe Ioan l-a marcat. Relaxat, așa cum nu credea că va găsi la noi. Când a aflat ce face Carusel, a vrut să facă parte din echipă și să îi ajute pe cei mai vulnerabili dintre cei vulnerabili.

Ioan le cunoaște cel mai bine nevoile, atât teoretic, cât mai ales practic. A studiat mult pe tema persoanelor vulnerabile, participă și acum la workshop-uri internaționale, pentru a avea cea mai bună abordare atunci când îi ajută. Se întâlnește cu ei în cel mai vulnerabil moment – boala. E acolo să le facă actele, să le dea ce au nevoie, să îi susțină moral să continue tratamentul și să le ofere sprijin psihologic. 

În oameni ca Ioan, cei mai vulnerabili au un aliat de încredere. Un prieten. Nevoile lor sunt atât de complexe, încât trebuie abordate cu delicatețe, știință și empatie. De la el învățăm că, pentru a ajuta cu adevărat pe cineva, trebuie să stabilim o relație de încredere. Să nu judecăm și să nu ne impunem propriile criterii asupra celorlalți. Să nu ne simțim superiori și să credem că știm întotdeauna mai bine. Fiecare om are realitatea lui, propria lui viziune despre viață și propriile constrângeri. De la Ioan învățăm că schimbările mici au un impact mare, că putem să ajutăm treptat și că, înainte de a încerca “să salvăm” pe cineva și să-i schimbăm în totalitate viața, trebuie să avem grijă de lucrurile imediate – tratament, adăpost, acte, o vorbă bună.

În decembrie și ianuarie, suntem alături de Asociația Carusel printr-o donație de produse 

HARTMANN necesare îngrijirii lor. Tu cum ajuți? 

Donați în contul Asociației Carusel (detalii mai jos).

DENUMIRE ENTITATE NONPROFIT: ASOCIAȚIA CARUSEL

COD DE IDENTIFICARE FISCALA: 28726160

CONT BANCAR (IBAN): RO84 INGB 0000 9999 0484 6877

Postează un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii.

*

*