Roxana Molocea coordonează Telefonul Vârstnicului, proiectul Fundației Regale Margareta a României care are ca motto „răspundem cu suflet vârstnicilor”. Este prima linie telefonică, gratuită și confidențială, la care vârstnicii din România pot suna pentru a obține sprijin, îndrumare sau pur și simplu pentru a sta de vorbă cu cineva atunci când se simt singuri.
Mai ales în perioada aceasta, nevoile vârstnicilor sunt complexe și este nevoie de un efort al nostru, al tuturor, al comunității, în a le fi alături. Orice alegi să faci, pentru vârstnici este cu atât mai important acum. Trebuie, chiar trebuie, să îi protejăm, să nu îi expunem riscului de contaminare, să îi ajutăm cu tot ce au nevoie, de la cumpărături la medicamente dar, mai mult decât atât, să le arătăm că, emoțional, le suntem aproape, în ciuda distanței sociale. Iar primul pas este de a vorbi cu ei.
Telefonul Vârstnicului este primul contact al Fundației cu seniorii. Ei sună aici, spun care le sunt nevoile, primesc soluții, recomandări, sprijin, informații. În perioada aceasta, în contextul epidemiei de coronavirus, nevoile lor sunt stringente. Telefonul Vârstnicului este strâns legat de Fondul pentru Vârstnici, un fond de urgență creat tot de Fundația Regală Margareta a României pentru a deservi nevoile actuale ale persoanelor vârstnice din România și pentru gestionarea izolării sociale determinată de coronavirus. Practic, o parte dintre nevoile identificate aici sunt soluționate cu ajutorul rețelei de ONG-uri și resurse, coagulate în fondul de urgență. Aici și-a găsit locul și donația HARTMANN, modul nostru de a le fi alături, prin oferirea de scutece şi produse adiacente pentru cei imobilizați și de pansamente.
Am stat de vorbă cu Roxana Molocea, coordonatoarea programului, despre cum se simte pandemia de la celălalt capăt al firului, despre ce spun vârstnicii, care sunt nevoile lor și, mai ales, cum îi putem ajuta.
Ce s-a schimbat în ceea ce spun oamenii? Cum se simte pandemia de la celălalt capăt al firului?
Primim mai multe apeluri de când a apărut contextul creat de Covid-19, dar și datorită faptului că mulți au aflat acum de noi prin diferite mijloace de informare.
Nevoile seniorilor s-au schimbat. Înainte, ne sunau pentru activități de socializare mai mult, încercam să îi includem în comunitate, în cluburi de seniori sau în acţiuni de voluntariat. Este clar că acum nu mai putem face asta și îi încurajăm să stea în casă. Principala lor nevoie este să își procure alimente, să-și facă cumpărături.
Mare parte au înțeles că trebuie să stea în casă. Ies rar și respectă orele recomandate, ies o dată la câteva zile. Îi direcționăm spre ONG-uri sau iniţiative din comunitatea lor care au voluntari care fac cumpărături la domiciliu.
Am primit multe apeluri unde au solicitat informații medicale despre Covid. Noi nu suntem specialiști în domeniul medical, am folosit doar site-uri acreditate în acest sens și, dacă a fost nevoie, i-am îndrumat către medicul de familie sau medicul specialist. Întrebările au fost însă generale, despre simptome, unde pot apela în cazul infectării.
Ne-au mai apelat și pentru sprijin la domiciliu pentru activitățile de bază – având în vedere situația, nici familia nu mai poate veni atât de des sau poate cei dragi sunt departe. Dacă un vârstnic are, de pildă, 90 de ani, este clar că și copilul este tot vârstnic. I-am redirecționat spre instituții care pot face menaj sau cumpărături. Sunt DGASPC-urile de la Primării, fiecare primărie are un serviciu de îngrijire la domiciliu. Din păcate, în această perioadă, nu se mai înregistrează noi solicitări, nu se mai fac vizite regulate ci se intervine punctual. Fiecare direcție sau primărie a deschis un număr special pentru seniori, bolnavi cronici, familii monoparentale, persoane cu handicap, însă în special pentru vârstnici.
Ce se întâmplă acum cu bolnavii cronici?
Diferă de la caz la caz. Fiecare spital are propriul său sistem de gestionare a situației. Cel mai bine este să ia legătura cu medicul de familie și să sune la spital sau la clinică, pentru a vedea cum se intervine. Acum se fac internări doar dacă situația este foarte foarte gravă, se intervine pe loc și apoi pacientul este externat. Abordarea diferă foarte mult însă de la un loc la altul.
Cum se descurcă vârstnicii pentru a-și găsi informațiile, mai ales că acestea se actualizează de la o zi la alta?
Și de aceea ne bucurăm că au aflat de noi. Avem o bază de date, pe care colegele mele o actualizează zilnic, unde punem tot ce apare – servicii de suport și inițiative noi, schimbări în ceea ce privește spitalele, instituțiile.
Cum percep vârstnicii toată situația pandemiei Covid?
Sunt împărțiți. Sunt unii foarte serioși, care respectă regulile cu stricteţe. Fac mai multe cumpărături deodată. Sunt unii care înțeleg foarte bine, sunt speriați, se protejează, folosesc măști, mănuși, apelează la instituțiile spre care îi direcționăm noi. Sunt alții care, deși nu percep neapărat gravitatea situației, de dragul nostru, că vorbim de ani de zile cu ei, ne ascultă, ne urmează sfaturile dar nu sunt neapărat convinși că este atât de periculos.
Impactul emoțional cum e?
La fel, este împărțit. În contextul Covid, noi am inițiat și serviciul de consiliere psihologică, am cinci colege din Fundația Regală care oferă sprijin emoțional sau consiliere psihologică prin telefon. Depășește serviciile noastre de bază, ce ofeream în mod normal la Telefonul Vârstnicului. Încercăm să îi direcționăm către psihologi atunci când este nevoie, să îi susțină din acest punct de vedere. Avem propria echipă, dar și o listă de instituții, fundații care oferă acest serviciu gratuit.
Noi avem serviciul de reapelare pentru cei singuri. Îi sunăm o dată pe săptămână. Nu neapărat pentru că sunt anxioși, cu atacuri de panică, dar deoarece vor să fie sunați mai des acum. Noi o numim socializare standard, adică discuţii pe teme diverse, ce am mai gătit, ce am mai văzut la televizor. Nu se urmărește, așadar, în mod normal o intervenție psihologică specializată, mulți au nevoie doar să vorbească cu cineva despre viața de zi cu zi. Ei bine, în perioada aceasta, pentru unii dintre beneficiarii noștri am dublat interacțiunile, îi sunăm de două ori pe săptămână.
Cum faceți față la Telefonul Vârstnicului în perioada asta?
Colegele care răspund la Telefonul Vârstnicului sunt niște luptătoare. Am avut și 180 de cazuri noi într-o singură săptămână. Echipa noastră este foarte mică, dar am suplimentat de la 2 persoane la 3. Facem cu greu față cererilor.
Când sună cineva, se face mai întâi o evaluare socială și aflăm care sunt nevoile sale. Ei nu știu să exprime exact ce au nevoie în termeni de specialitate, așa că este nevoie de cineva dedicat să le pună întrebări. Sunt direcționați apoi către serviciul specific de care aceștia au nevoie.
Unele nevoi sunt punctuale și concrete, cer informații, au nevoie de un serviciu anume. Dar sunt foarte mulți vârstnici care au nevoie de socializare constantă. Unii seniori ajung în serviciul de reapelare, unde este vorba de socializare și care implică 20 de voluntari. Acum, investesc și ei timp suplimentar, pornind de la realizarea că nevoia este mult mai mare.
Cum ți se pare modul în care oamenii mai tineri se implică acum în a-i ajuta pe vârstnici?
Chiar m-a sunat acum o voluntară să îmi spună cât de încântat este un domn vârstnic, de 96 de ani, de cei care i-au făcut cumpărăturile. Era încântat că l-a contactat voluntarul, că l-a întrebat ce preferă, că i-a spus că nu a găsit o marcă anume de pui și dacă poate să înlocuiască cu alt produs. Chiar mă bucur să văd că tinerii s-au mobilizat și că sunt atât de implicați.
Avem foarte mulți tineri care sună și se oferă voluntari. Ne bucurăm foarte tare. Am avut reprezentanți ai unor firme mari care au spus că vor să organizeze echipe de voluntari. Este vorba mai mult de voluntari care să se ocupe de livrări la domiciliu, aceasta fiind nevoia lor principală. Sunt și vârstnici care își doresc mâncare caldă, încercăm să găsim și pentru ei o variantă. Sunt tot felul de nevoi.
Se întâmplă inclusiv în orașele mici, e un lucru minunat. Noi asta ne dorim la nivel de organizație – ca lumea să conștientizeze și să ajute acolo unde poate. Oricâtă bunăvoință am avea, singuri nu putem să ajutăm pe toți cei care ne apelează. Ne bucurăm de fiecare inițiativă de genul acesta şi sperăm să fie o mobilizare națională.
Vorbeați de 3.7 milioane de vârstnici care au nevoie de sprijin.
Da. Anul trecut erau 3,6 milioane, acum doi ani erau 3,4 milioane și tot așa. Lucrez la Telefonul Vârstnicului de când s-a lansat. Crește numărul apelanților și cresc în aceeași măsură și nevoile acestora. Ar fi nevoie de mai multă mobilizare și la nivel național, să existe un sistem de relaționare stat-privat și să reușim să ajutăm cât mai multe persoane.